
În perioada 10-11 octombrie 2023 a avut loc evenimentul de celebrare a finalizării proiectului MHELM. A fost o oportunitate excelentă de a reflecta asupra realizărilor și de a marca contribuțiile valoroase ale tuturor participanților, care, prin colaborarea efectivă și eficientă, au reușit să implementeze cu succes, toate activitățile prevăzute în cadrul proiectului.
Întrunirea a fost deschisă și moderată de către Dna Larisa BUGAIAN, coordonatoarea proiectului, exprimându-și recunoștința pentru prezență, implicarea activă și contribuția valoroasă a fiecăruia la realizarea cu succes a obiectivelor proiectului.
În cuvântul său de salut, secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Nadejda VELIȘCO, a subliniat importanța proiectului MHELM în continuarea reformei sectorului învățământului superior din R.Moldova și a vorbit despre inițiativa MEC de a crea un Centru Național pentru Educație și Leadership care ar contribui la formarea și dezvoltarea cadrelor didactice și manageriale. Prezentă la eveniment, Claudia MELINTE, coordonatoarea Oficiului Național Erasmus+ în R.Moldova, a remarcat contribuția, relevanța și impactul proiectului asupra fortificării guvernării, planificării strategice și a managementului în universitățile din Moldova.
David DAWSON, expert în leadership la Universitatea din Gloucester, Marea Britanie a făcut o prezentare comprehensivă a activităților universităților partenere din UE în cadrul proiectului MHELM, apreciind totodată rezultatele proiectului, modul responsabil de abordare și impactul acestora asupra transformării sectorului învățământului superior din R.Moldova.
În cadrul reuniunii consorțiului la evenimentul de finalizare a proiectului MHELM, Alice BUZDUGAN, ISOB, Germania, a vorbit despre asigurarea calității în cadrul proiectului și despre calitatea cooperării între parteneri, în general.
Rectorul USMF, Președintele Consiliului Rectorilor, Emil CEBAN în cuvântul său de salut, a accentuat că acest proiect este unul inovator pentru R.Moldova, promovând dezvoltarea durabilă a partenerilor din domeniul învățământului superior, prin creșterea capacității de conducere și de gestionare a instituțiilor. Dlui a confirmat rolul important pe care îl va avea Consiliul Rectorilor din R.Moldova și fiecare universitară parteneră în proiect, în realizarea sustenabilității cursului de formare continue Leadership și Management, realizat în cadrul proiectului MHELM.
Larisa BUGAIAN, coordonatoarea proiectului, a făcut o retrospectivă a principalelor realizări obținute, a experiențelor de consolidare a capacităților dobândite, provocărilor întâmpinate, împărtășind tuturor poveștile de succes și rezultatele semnificative pe care proiectul le-a adus.
În prezentările Dlor, POJAR Daniela (UTM), Evelina GHERGHELEGIU (USMF), Angela NICULIȚĂ (USM), Ala COTELNIC (ASEM), Aurelia LITVIN (UTM/UASM), Valentina PRIȚCAN (USARB), Irina TODOS (CSU) au evidențiat impactul substanțial al proiectului MHELM în dezvoltarea capacităților de leadership și management ale personalului din cadrul universităților pe care le reprezintă, lucru vital pentru asigurarea funcționării eficiente a instituției, pentru îmbunătățirea calității învățământului și pentru promovarea unei culturi organizaționale sănătoase. De asemenea, au enumerat și evidențierea realizărilor remarcabile ale proiectului, inclusiv cele care au depășit așteptările inițiale, au adus în discuție provocările întâlnite și modalitățile în care au fost abordate și depășite.
În cadrul Programului de formare Leadership &Management au fost instruiți 260 de manageri, dintre care în cadrul UTM-54, USMF-28, UASM-28, USM-35, ASEM-36, USCH-21, USARB-28. Interes vădit asupra acestui program de formare, dezvoltare și fortificare a calităților de lider, capabil să construiască și să conducă o echipă coezivă, a venit și din partea altor instituții de învățământ superior, parteneri asociați în cadrul proiectului MHELM. Astfel, încă 30 de formabili au beneficiat de acest minunat program de Leadership și Management în următoarea componență: UPCS-3, UCCM-4, AMTAP-4, AAP-1, USEFS-8, ULIM-5, USKomrat-1, Academia Națională de Poliție-2, Academia Militară-2.
Totodată, ne bucură faptul că un număr impresionat de proiecte ambițioase și inovaționale au fost dezvoltate, argumentate, iar unele chiar și implementate, echipele UTM au elaborat 15 proiecte, ASEM-11, USMF-8, UASM-9, USM-10, USCH-7, USARB-9, instituțiile de învățământ superior ascociate-11.
Paleta de tematici a proiectelor propuse de echipele ASEM este una foarte diversă: de la tematici ce țin de crearea sistemului informațional pentru raportarea integrată în IÎS, dezvoltarea programelor pentru pre-master și instruirea în domeniul administrației publice locale, dezvoltarea și promovarea culturii de conștientizarea a riscurilor în cadrul instituției, perfecționarea activității de internaționalizare, strategia de rebranding al ASEM, asigurarea competitivității prin digitalizarea proceselor, dezvoltarea competențelor STEAM ș.a.
În cadrul evenimentului Dl Portărescu S., conf.univ. dr., a prezentat proiectul “Asigurarea competitivității ASEM prin digitalizarea proceselor”, iar Dna Savciuc O., conf.univ.,dr., șef Departament Marketing și Logistică, a prezentat proiectul “Rebrandingul ASEM din perspectiva consolidării imaginii corporative”. Propunerile de proiecte ale tuturor echipelor au fost apreciate de către Comisia de evaluare ca fiind relevante, actuale, utile, cu impact atât la nivel instituțional, cât și pentru întreg sistemul de învățământ superior din Republica Moldova.
Ceremonia de înmânare a certificatelor reprezentanților grupelor interuniversitare de formabili nr.3 și nr.4 a avut loc în data de 11 octombrie, fiind un moment de bucurie și recunoaștere pentru participanții care au parcurs cu succes această experiență de formare intensivă în Leadership și Management. Din partea echipei ASEM au primit diplome 11 persoane din grupa a 3-a și 8 persoane din a 4-a grupă de formabili. Evenimentul a avut loc într-un cadru plin de emoție și importanță, marcând finalizarea unei etape semnificative în dezvoltarea profesională a formabililor.
În final, toți membrii proiectului prezenți la acest eveniment și-au exprimat recunoștința pentru efortul echipei manageriale coordonatoare, devotament, implicare, colaborare, pentru transferul de cunoștințe și capacităților dobândite în cadrul acestui proiect.
Cu siguranță impactul proiectului MHELM și realizările acestuia vor continua să se simtă pe termen lung și vor contribui la consolidarea și dezvoltarea sistemului de învățământ superior din Republica Moldova.


Română
Русский