În perioada de 25 – 30 noiembrie 2018, am avut ocazia să reprezint Departamentul Lingvistică germanică şi comunicare interculturală al Facultății Limbi şi Literaturi Străine, beneficiind de o mobilitate academică de predare în cadrul Universităţii din Saarland, Germania, unde îşi fac studiile circa 17.000 de tineri din Țara lui Goethe şi 650 din alte state ale lumii. Această experiență pedagogică internațională a fost posibilă, grație Programului Erasmus +pentru educație, formare, tineret și sport.
Experienţa ştiinţifico-didactică în cauză a fost una de maximă intensitate, întrucât am făcut cunoştinţă, în cadrul seminarelor şi colocviilor ştiinţifice pe care le-am moderat, cu diverse categorii de tineri – studenţi din străinătate, ce formau grupul Erasmus, de la licenţă, masterat şi doctorat.
Ca rezultat al întâlnirilor oficiale cu reprezentanții Departamentului de Germanistică al Universităţii din Saarland, mi-am trasat nişte repere de îmbunătăţire atât a calităţii activităţilor academice, cât şi a celor de cercetare ştiinţifică.
Tatiana Babin-Rusu, dr., conf. univ, Departamentul Lingvistică germanică şi comunicare interculturală, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, USM