Misiunea Departamentului de Cooperare Internațională este de a susţine şi implementa strategia de internaţionalizare a Universităţii prin inițierea, coordonarea și sprijinirea diverselor forme de cooperare internațională în care Universitatea de Stat din Moldova este implicată.
Activitatea Departamentului de Cooperare Internațională este coordonată de către Prorectorul pentru Relaţii Internaţionale.
Atribuţiile principale generale ale Departamentului de Cooperare Internațională:
- Coordonarea şi extinderea activităților de colaborare cu pertenerii USM;
- Colaborarea cu ambasadele străine în Republica Moldova;
- Iniţierea, negocierea şi pregătirea pentru semnare a acordurilor de cooperare internaţională ale USM cu universităţi, instituţii, societăţi, fundaţii şi organizaţii din străinătate;
- Primirea delegaţiilor de la instituţiile partenere din străinătate;
- Informarea comunităţii academice privind oportunităţile de participare la programe şi granturi internaţionale;
- Gestionarea operativă a proiectelor şi programelor internaţionale educaţionale şi de mobilitate academică;
- Oferirea de suport și consultanță în elaborarea proiectelor şi monitorizarea internă a implementării lor;
- Întocmirea corespondenţei oficiale în cadrul proiectelor şi programelor de cooperare europeană, încheierii acordurilor de colaborare, precum şi în legătură cu admiterea cetăţenilor străini la studii la USM;
- Organizarea cursurilor de pregătire şi a cursurilor de studiere a limbii pentru cetăţenii străini, şcolilor de vară dedicate şi a evenimentelor specifice;
- Colaborarea cu organizaţiile străine de recrutare a candidaţilor la studii la USM;
- Elaborarea materialelor informative/publicitare, gestionarea compartimentului “Cooperare Internațională” al site-ului universităţii în limba română şi limba engleză, pentru promovarea imaginii şi ofertei educaţionale a Universităţii de Stat din Moldova.
Adresa
Facultăţi
Contacte
Toleranță zero corupției
- integritate@usm.md