Erasmus+ înseamnă studii, schimb de experiență, prieteni și amintiri pentru o viață – acesta este sentimentul împărtășit de studenții noștri aflați în mobilitate academică. O dovadă în acest sens este şi mesajul Biancăi Bucur, studentă la Facultatea de Litere, USM, care își desfășoară mobilitatea academică la 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐚𝐚𝐫𝐥𝐚𝐧𝐝, 𝐆𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐢𝐚.
***
Bonjour, bonjour! Toate bune? Sper că da. Uite că a trecut deja o lună și jumătate de când sunt în Germania, așa că vin cu #primeleimpresii.
E minunat aici, orașul e fascinant, plin de locuri care merită descoperite, iar oamenii sunt foarte prietenoși (deși auzisem contrariul, iar acest lucru mă speriase). Singurul inconvenient? Vremea… aproape mereu posomorâtă, soarele e un musafir rar.
Campusul universității Saarland este imens! Am avut nevoie de timp să mă orientez. Iar cursurile pe care le am sunt în franceză și engleză, cu accent pe franceză. Recunosc, dintre toate, fonetica limbii franceze îmi dă bătăi de cap, mai ales când vine vorba de o vocală “𝑜𝑢𝑣𝑒𝑟𝑡𝑒” sau una “𝑓𝑒𝑟𝑚𝑒́𝑒”. Am ajuns să cred că ele se ceartă între ele, iar eu sunt prinsă la mijloc…
Comunitatea de studenți Erasmus e 𝒊𝒏𝒄𝒓𝒐𝒚𝒂𝒃𝒍𝒆! Am avut deja câteva întâlniri și chiar o călătorie împreună. Am întâlnit oameni din toate colțurile lumii: Italia, Spania, Franța, Coreea… Fiecare cu o poveste unică, iar diversitatea asta te face să vezi lumea dintr-o perspectivă nouă.
Totuși, chiar dacă aici e minunat şi aș mai rămâne un semestru, dorul de casă începe să se facă simțit. Mi-e dor de străzile care duc spre universitatea mea și de familiaritatea „limbii române”.


Русский
English






