Salutare! Continuăm rubrica #PrimeleImpresii cu mesajul plin de recunoştinţă transmis de Valeria Toma, studentă la Facultatea de Istorie și Filosofie, specialitatea Istorie și Limba Engleză în cadrul Universității de Stat din Moldova, care se află în prezent în mobilitate academică Erasmus+ la Universitatea Santiago de Compostela din Spania.

***

Hola.

Acum, cu doar două luni rămase până la încheierea mobilității mele, simt că am adunat suficient din toate colțurile acestei experiențe pentru a o împărtăși. Deși multe drumuri se încheie la catedrala din Santiago de Compostela, eu simt că al meu a început aici. Din momentul în care am pășit pe aeroportul din Chișinău, mi-am promis că în Spania mă voi redescoperi, iar până acum, Santiago mi-a arătat deja o nouă versiune a mea, una îmbunătățită.

Uneori, cele mai mari descoperiri nu se află la capătul drumului, ci chiar pe parcurs. În acest oraș, unde ploaia își face simțită prezența aproape zilnic, am găsit mult mai mult decât am așteptat. Am descoperit o frumusețe ascunsă în fiecare stradă, un centru istoric de o măreție nemaivăzută și oameni de o bunătate care contrazice toate miturile despre răceala galicienilor.

Facultatea de Geografie și Istorie a USC, unde îmi petrec o mare parte din zile, este mai mult decât o clădire — este un monument al timpului care îți vorbește în șoapte, iar localnicii sunt primii să îți spună cât de speciale sunt locurile acestea. În Santiago, chiar și ploaia capătă un farmec aparte, ca un acompaniament perfect pentru descoperirile zilnice pe care le faci aici. De fiecare dată când crezi că ai văzut tot, orașul îți dezvăluie un nou secret, o străduță ascunsă sau un zâmbet de-al locuitorilor care te face să te simți acasă.

E un loc mic, dar fiecare pas făcut aici se simte ca o aventură imensă. Și, cine știe, poate că cel mai important drum nu e cel care duce spre catedrală, ci cel pe care îl găsești în tine. Știu că am învățat multe de când sunt aici, iar Santiago de Compostela va ocupa mereu un loc special în inima mea.